Cartea Saptamanii: Afacerea Rafael

Buna dimineata, fete frumoase!
Daca v-ati intrebat vreodata cum imi petrec cea mai mare parte a timpului, iata ca vin astazi cu un raspuns, la care probabil multe dintre voi s-au gandit deja. Imi petrec timpul citind, ori de cate ori am ocazia. Mai imbin lectura si cu filmele si serialele, dar de fiecare data ma intorc cu mult drag la cartea mea de capatai. Niciodata nu imi lipseste de pe noptiera cartea. Orice gen, orice autor, orice origine, cartea este mereu prezenta langa mine.

Astazi vreau sa va povestesc mai multe despre Afacerea Rafael, prima carte din seria Misterele Italiene, o serie de romane politiste, ce au in prim plan viata artei Italiene. Seria a aparut la editura Nemira si eu am pana acum primele doua volume. Despre volumul 2 veti afla saptamana viitoare. Cartile nu au legatura intre ele ci doar subiectul comun al artei.
In cartea de astazi, Generalul Bottando, seful Departamentului Furturi obiecte de arta, este personajul principal.
Totul incepe insa cu Jonathan Argyll, un specialist in istoria artei, care patrunde prin efractie intr-o biserica, avand scopul de a fura tabloul aflat deasupra altarului. Furtul insa nu ii reuseste pentru ca tabloul nu mai este la locul lui. A fost vandut unui comerciant de arta englez, Edward Byrnes. Dar tabloul cu pricina nu este ceea ce pare a fi ci ascunde sub pictura de Mantini, un Rafael original, cu o valoare inestimabila.
Cand afla toate acestea, Edward Byrnes il restaureaza si urmeaza apoi o licitatie pentru cumpararea acestul tablou de Rafael. Este vandut pentru o suma imensa Muzeului National, urmand ca in perioada ce vine sa fie expus publicului larg.

Dar bucuria celor care au achizitionat tabloul nu este de lunga durata, pentru ca tabloul este ars dar in acelasi timp indoieli despre autenticitarea lui isi fac prezenta din ce in ce mai des.

Mai multe crime au loc in muzeu, toate avand legatura cu vandalizarea tabloului. Bottando isi trimite asistenta, pe Flavia, impreuna cu Argyll, in cautarea adevaratului Rafael. Dar uimirea mea a fost maxima atunci cand pe ultima fila a cartii am aflat de fapt unde se ascundea acest tablou real.

O incursiune placuta in lumea artei italiene, imbinata cu fragmente politiste dar si cu tachinari si chiar un strop de iubire pe final, cam asa as descrie Afacerea Rafael. Daca va plac aceste carti care imbina mai multe genuri, dar totusi latura politista iese la suprafata, nu trebuie sa ratati seria Misterele Italiene.

Gasiti mai multe carti politiste in aceasta librarie online. Afacerea Rafael nu mai este pe stoc din pacate dar puteti urmari aparitia ei pentru ca a avut un pret imbatabil. :)

Acum va invit sa trecem si pe la prietenele mele sa citim recenziile lor de astazi:

Alina
Gabi


 

Comentarii

  1. Pare o carte intereanta, imi plac romanele politiste desi, trebuie sa recunosc, nu am citit foarte multe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este super interesanta. chiar ti-o recomand cu drag. o sa iti placa. :)
      pup!

      Ștergere
  2. sunt cea mai mare fana a romanelor politiste, dar recunosc, spre rusinea mea, ca nu am auzit de aceasta serie. ce m-as face eu fara tine? :D ma pui la curent cu toate! trecem pe wishlist si aceasta carte, ca imi pare interesanta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. stai linistita.. asa aflam una de la cealalta. :D
      trece-o pe wishlist si neaparat sa o citesti. :D
      pupici!

      Ștergere
  3. nu-mi ajunge viata! asta e concluzia :)).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Un concealer de calitate ascunde imperfectiunile tenului

Recenzie Carte si Film: Baiatul cu Pijamale in Dungi

CONCURS ANIVERSAR - 2 ANI de BLOGGING