Postări

Se afișează postări din iulie, 2015

Cartea saptamanii: Si daca as mai trai o data

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!

Saptamana trecuta am ratat colaborarea de joi pentru ca nu am reusit sa termin in timp util aceasta carte insa iata-ne astazi povestind despre ea. :)

Este vorba despre cartea Si daca as mai trai o data de Marc Levy, prima carte pe care o citesc de la acest autor dar care, se pare ca mi-a deschis apetitul pentru romanele sale.


Desi startul a fost foarte greoi si la un moment dat am avut impresia ca voi abandona cartea, dupa ce am trecut de un anumit punct, nu am mai putut sa o las din mana. Mi-a placut foarte mult si m-a tinut in suspans chiar pana la ultimul cuvant, fara pic de exagerare.

Recomandare Serial: Perception

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!
Asa cum v-am promis in urma cu ceva timp, o sa va tin la curent cu toate filmele, cartile si serialele pe care le vizionez, eventual sa ofer cateva recomandari ca poate cine stie, ne potrivim la gusturi. :)

Si am considerat ca lunea e o zi foarte buna pentru astfel de recomandari. Astazi avem in plan un serial, ultimul terminat de mine in urma cu vreo 2 saptamani.

Este vorba despre Perception, un serial cu 3 sezoane. Din pacate a fost anulat mult prea devreme, dupa parerea mea. Mi-as fi dorit sa dureze mai mult pentru ca potential avea. Dar gusturile nu se discuta si poate ca nu a fost la fel de apreciat de restul populatiei.

Este un serial cu politisti si detectivi si fiecare episod trateaza un caz aparte. Insa nu seamana intru totul cu serialele de acelasi gen.
Personajul principal este profesorul in neurostiinte, Daniel Pierce, un om stralucit dar cu o minte ce ii joaca feste.

Prima comanda de alimente: eMag - Mega Image

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!

Ma gandeam zilele trecute ca nu am mai mancat nimic dulce in ultima perioada si parca nu aveam nimic prin casa pentru a-mi stavili pofta de ceva bun.

Si cum intra iub pe eMag, imi si spune ca s-a deschis o rubrica noua - Supermarket, in colaborare cu Mega Image si ca in acea zi transportul era gratuit.
Aruncam noi o privire pe site si zarim o multime de bunatati pe care nu le mai vazusem, asa ca ne-am hotarat sa plasam o comanda.

Sa nu va speriati, toata e numai de dulciuri, ca sa nu mai spunem ca nu avem nimic la indemana. :))

A doua zi de dimineata a si sunat curierul care ne-a adus doua cutii pline cu deliciile pe care le-am comandat:


Noutati de la Elmiplant: Gel Bodyshape Remodelare Totala

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!

In urma cu doua zile am primit un aviz de la Posta locala, care ma instiinta ca am un colet din partea The Cover. La cat sunt de curioasa, am pornit imediat sper posta, pentru a descoperi exact ce se afla in pachet.

Mare mi-a fost uimirea cand l-am deschis acasa si am descoperit urmatoarele:


Gama Bodyshape de la Elmiplants-a imbogatit cu un nou produs: Gelul-crema Remodelare Totala.
Asa cum bine stiti, sunt mereu in cautare de produse destinate combaterii celulitei, iar in aceasta perioada, in care ne dorim sa aratam mai bine ca oricand, un nou produs anticelulitic este binevenit.

Big Haul (Hainute)

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!

Va amenint de multa vreme cu ultimele cumparaturi in materie de haine insa cu greu m-am mobilizat sa fac pozele. Nu am avut toate hainutele intr-un loc. Asta e dezavantajul de a locui in mai multe parti.

Dar iata ca ieri, in timp de iubitul meu drag isi facea de lucru pe afara, am hotarat ca e momentul perfect pentru a poza toate noutatile. Nu mai prind eu alt moment asa bun. :D

O sa fie multa fotografii si sper sa nu va plictisiti. :D Hainutele sunt stranse pe parcursul a multe luni, asta ca sa nu spuneti ca am fost foarte cheltuitoare. :)

Prima rochita dateaza tocmai de la Ziua Indragostitilor. :) Am primit-o de la iub si imi place la nebunie:

OOTD: Flowers and Lace

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!
Mi-a fost foaaaarte dor de o postare de acest gen. In perioada rece am postat foarte putin si apoi am avut sesiunea care m-a oprit de la fotografii.

Dar pentru ca acum e vara, e frumos si timpul incepe sa fie de partea mea, iata ca vor reveni treptat si postarile cu tinute. :D

Chiar daca inca nu am apucat sa va aratat noutatile in materie de hainute, consider ca e cazul sa ne apucam sa le integram in diverse tinute. :D

In vacanta despre care va povesteam saptamana trecuta, am facut cateva cumparaturi, printre care si o pereche de pantaloni inflorati dintr-un material fluid, asemanator cu matasea. Nu am mai avut pana acum nici o pereche de pantaloni inflorati dar cand i-am probat pe acestia, nu am mai putut sa ii las acolo. Am primit si acordul din partea iubitului meu, asa ca era mai mult decat sigur ca trebuia sa ii cumpar. :D

A urmat apoi goana dupa partea de sus. Aveam nevoie de un top care sa mearga perfect cu acesti pantaloni. Am colindat magazinele…

Recenzie Carte si Film: Baiatul cu Pijamale in Dungi

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!
Astazi am un bonus pentru voi. :) Daca v-am obisnuit ca joi sa avem parte de o recenzie de carte, iata ca astazi m-am gandit sa imbin doua postari intr-una singura si sa vorbesc putin despre asemanarile si deosebirile dintre carte si ecranizarea sa. :)

Ultima carte pe care am citit-o si cea despre care vorbim astazi, este Baiatul cu Pijamale in Dungi, o carte scrisa de John Boyne, un scriitor irlandez, nascut la Dublin.


Imi doream de multa vreme sa citesc aceasta carte. O aveam in cos de cateva luni bune, dar de fiecare data am ales altceva. Insa iata ca i-a venit si ei randul.
E o carte frumos scrisa, care se citeste rapid. Eu am terminat-o intr-o singura zi si nu am citit continuu. Asa ca e perfecta pentru o zi de relaxare.

Actiunea din carte are loc in perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, in Germania si mai apoi in Polonia.
Bruno este un baietel de 9 ani, ce isi doreste sa devina explorator si oriunde merge, exploreaza tot ceea ce exista in jur. …

Noutati de la Avon: Nutra Effects

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!
Cred ca ati mai vazut ieri pe diverse bloguri informatii despre noua gama de la Avon si anume Nutra Effects.

Am primit si eu ieri pachetelul cu aceste produse si ma bucur ca in perioada urmatoare le pot testa.

Atunci cand am citit mailul care ma instiinta despre o surpriza, am fost foarte curioasa si initial am crezut ca este vorba despre o alta promotie, asa ca intr-adevar am fost surprinsa de produsele primite.
Ieri a sosit curierul si cand am ajuns acasa, nu am asteptat nici o secunde ci am desfacut imediat pachetelul frumos ambalat.

Am descoperit in interior o cutie si mai frumoasa pe care ma gandesc deja cum sa o refolosesc la organizarea produselor cosmetice:


Cartea saptamanii: Night School

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!
Chiar daca am ratat colaborarea de ieri, pentru ca doar ce m-am intors din vacanta, nu am ratat insa saptamana, asa ca vin cu recenzia chiar daca am o usoara intarziere.

Pentru astazi am o carte diferita de ultimele, dar la fel de frumoasa si interesanta. Am primit cartea imprumut de la cea mai buna prietena, impreuna cu o recomandare foarte calduroasa.

Este vorba despre cartea Night School, de C.J. Daugherty:


O aveam in posesie de mult timp dar intotdeauna aveam alte carti pe lista de lectura si am amanat sa o citesc pe aceasta. Incerc sa imi organizez timpul astfel incat sa citesc cat mai mult si iata ca in aceasta saptamana a venit si timpul acestei carti.

Ma bucur ca nu am mai amanat pentru ca e o carte foarte interesanta, pe care ma bucur ca am luat-o cu imprumut.

In vacanta am gustat...

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!
Am lipsit cateva zile si probabil voi mai lipsi cateva. Ne-am intors in Constanta pentru o vacanta foarte meritata. A fost un an greu si pentru mine si pentru el, asa ca ne-am dorit foarte mult cateva zile de relaxare. Insa nu ne-am putut abtine si am profitat de aceasta escapada pentru a mai bifa cateva dintre lucrurile aflate pe lista noastra de treburi casnice. :)

Am facut multe cumparaturi in zilele ce au trecut, am umblat mult printr-o multime de magazine. In fiecare seara am ajuns acasa cu picioarele praf dar iubi a avut grija sa ma rasfete de fiecare data cu un masaj. :D

Dar nu ne-am ocupat doar de casa, ci si de sufletele noastre care au avut nevoie de rasfat din plin. :D Am cumparat si ceva hainute, pe care sper sa vi le arat cat de curand, alaturi de multe altele pe care le-am primit de ziua mea dar si pe care le-am mai achizitionat intre timp. :)

Si nu doar cu hainute ne-am rasfatat, ci si cu o multime de bunatati culinare, daca pot spune asa.

Cartea saptamanii: Anna in Vesmant de Sange

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!

Iata ca incepe sa se vada ca sunt in vancata pentru ca am mult mai mult timp pentru citit. Am terminat inca o carte, intr-un timp chiar foarte scurt si astazi vreau sa va povestesc despre ea.

Am zarit cartea intr-o imagine postata pe facebook si inca din titlu mi-am dat seama ca poate fi o carte care sa imi placa. Am cautat-o in libraria mea de suflet si am gasit-o. Am citit descrierea asa ca am adaugat-o imediat in cosul de cumparaturi, asa cum fac de altfel cu fiecare carte ce imi starneste interesul.


La o prima vedere, poate parea o carte cu fantome, ceva superficial si greu de crezut. Intr-adevar eu sunt adepta cartilor de fantezie pentru ca imi place sa ma detasez de tot atunci cand citesc si sa patrund cu totul intr-o alta lume. Si cu astfel de carti reusesc exact ce imi propun.
Insa aceasta carte e mult mai mult decat o carte cu fantome. Avem parte si de o poveste de iubire cu sentimente sincere, nascute exact acolo unde ne asteptam mai putin.

Tot…

Favoritele lunii Iunie

Imagine
Buna dimineata, fete frumoase!

Nu am mai scris despre favorite de o perioada prea lunga de timp asa ca astazi mi-am facut un top al produselor folosite in luna ce a trecut.
Nu e metoda mai potrivita de a incepe o luna, decat aceea de a povesti despre produsele cele mai iubite ale lunii ce s-a incheiat. Astfel trecerea timpului e mai blada si nu o mai regretam atat de mult. :)

Dar sa nu ne mai lungim atat si mai bine sa tecem la treaba. :)


In ordinea numerelor de pe tricou, avem:

-Sampon Tresemme Diamante - un sampon adorabil, care imi lasa parul matasos si suav. Imi place la nebunie.
-Apa termala La Roche Posay m-a ajutat de fiecare data dupa epilare
-Apa parfumata Elizabeth Arden - Green Tea e perfecta pentru vara dar si pentru orice alt anotimp. O iubesc.
-Mascara Let's Makeup de la Farmasi - e una dintre cele mai bune incercate de mine. Sper sa ii scriu un review cat de curand.